Mărturii

Ce a însemnat pentru mine cursul de Reiki nivelul I?
LIMPEZIRE – acesta este primul cuvânt care îmi vine în minte. E ca atunci când vezi numai ceață în fața ochilor și ajungi la un râu și îți speli ochii și deodată ai sclipiri de claritate și vezi dincolo de ceața care a fost acolo dintotdeauna. Nu e încă totul clar, dar e ceva nou, ceva ce te stârnește și vrei să cauți mai mult, să descoperi. Și pe lângă aceasta, în mod personal pentru mine Reiki cred că a fost momentul când am început SĂ SIMT – știu că sună ciudat, dar sunt o persoană care de-a lungul anilor s-a închis etanș în fața oricăror emoții și această energie a reușit să facă o găurică mică și se simte ceva atât de plăcut și dătător de speranță. Chiar dacă senzația e deseori subtilă, pentru mine înseamnă un pas uriaș și cu fiecare tehnică, cu fiecare autotratament, respirație sau alte forme de meditație știu că voi simți din ce în ce mai mult.

Diana C., Curs Reiki Iași, Aprilie, 2023

Eu cred ca noi oamenii suntem ființe spirituale cu menirea de-a evolua. Am venit în familia Reiki pentru a
învăța tehnici de vindecare pentru mine și ființele din preajma mea. Și am găsit, mai mult decât atât, niște
oameni frumoși cu aceleași aspirații, care ne vom creste unii pe alții.
Mulțumesc Alex Gheorghiu pentru oportunitate.

Mihaela T., Curs Reiki Iași, Aprilie, 2023

Cursul Reiki nivelul 1, a fost o experiență foarte interesantă, care mi-a adus liniște și pace interioară. Mă bucur că am intrat în contact cu astfel de oameni frumoși! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! Și toate cele bune tuturor!

Emilia R., Curs Reiki Iași, Aprilie, 2023

Cursul pe care l-am parcurs sub îndrumarea ta a fost unul benefic, iluminator și profund. Cred cu tărie că fiecare individ trebuie să se cunoască pe sine, prin orice metodă constructivă. Reiki e despre oameni și energie. Dacă deseori putem fugi de propria noastră persoană prin activități extra, în timpul cursului cât și după acesta (în timpul auto-tratamentului), nu se mai poate. A te conecta cu ceilalți e dificil, dar oare ce e mai dureros decât conectarea sinceră a ta, tu cu tine, înțelegând, acceptând și schimbând ceea ce ești.
Au fost niște zile minunate, am petrecut timp cu oameni deschiși și evoluați spiritual .
Cât despre Alex, ca maestru mă înclin în fața răbdării, perseverenței și a dăruirii cu care clădește încrederea în oameni și în arta pe care o practică.
Reiki e liniște, echilibru, protecție, soare, iar drumul parcurs până a ajunge la cele menționate anterior merită, cât timp există dorință, indiferent de obstacole, spațiu și timp ❤️

Miruna H., Curs Reiki Iași, 2022

Practica Reiki e din punctul meu de vedere o abilitate vitală care poate ar trebui să se predea în școala. Până să ajung la cursul predat de Alex nu știam că e de fapt un mod de viață. Odată ce am citit Gokai-ul l-am recunoscut acolo pe Alex. În toate interacțiunile noastre Alex a dovedit că își ghidează viața după Gokai-ul lui Sensei Mikao Usui. Sunt recunoscătoare că el e cel care mă ghidează către o viața fericita și plină de pace

Medeea C., Curs Reiki Iaşi, 2022

Cursul de Reiki gradul 1 mi-a plăcut foarte mult. Alex a fost foarte atent să ne facă să înțelegem ce înseamnă Reiki cu adevărat și de unde provine. Ce mi-a plăcut cel mai mult și am apreciat este că a ținut cont de fiecare dintre noi și cu multă răbdare și respect față de Reiki ne-a introdus în această tehnică. Deși auzisem despre ea, abia la acest curs am realizat ce presupune de fapt lucrul cu energia Reiki și cât de frumos poate fi. Desigur partea practică a fost explicată pas cu pas și am primit multe detalii despre cum să lucrăm cu noi înșine. De abia aștept să fac și următorul grad☺️

Gabriela C., Curs Reiki Iași, 2022

Cursul Reiki, nivel 1 a fost foarte interesant, o experiență extraordinară, care mi-a adus o stare de liniște, armonie și pace interioară, stare care a continuat și după inițiere.
Mulțumesc Maestre Alex!

Ica M., Curs Reiki Iași, 2022

Eu rezonez cu Reiki. Chiar dinainte de a face Reiki, de a-mi face protecția, de a face cele 2 module în 2020, mă bazam pe intuiție. Cu timpul am înțeles că intuiția mea e vocea divină din mine. Am văzut ce se întâmplă când o ascult, dar și când nu o ascult. Știam că Reiki e energia pe care o eliberam din divin și o transmitem noua sau altora, devenind canal pt aceasta energie. Acum mi-am reamintit multe lucruri. Am reînvățat sa mă relaxez.

Cristina Ioana T., Curs Reiki Iași, 2022

Ce am aflat , ce nu știam?
Nu știam ca Alex Gheorghiu , colegul meu de la facultate este Maestru Reiki, ce și-a luat acest grad în Japonia, a studiat cu cei mai mari maeștri ai lumii, el aduce aceasta informație/ practica în tara noastră direct de la sursa, de acolo de unde vine și astăzi împărtășește cu noi asta într-un mod admirabil.
Alex este un trainer excepțional ! Calm ,blând , modest , răbdător cu noi ( am pus multe întrebări ce țineau de rațiune) și cu surprinzător de multe informații noi și diferite ,de livrat. Nu știți cata informație zace în el!😂
Ce nu știam?
Nimic! Nimic despre reiki!
Ce am aflat?
Am aflat ca exista încă un nivel al percepției mele despre mine si tot ce ma înconjoară.
Știam de la Prof Dulcan ca tot ce ne înconjoară este energie.
Acum în urma inițierii reiki am învățat sa percep și sa folosesc aceasta energie – energie universală.
Au fost multe lucruri noi pt mine, o persoana rațională , consider ca aceste 2 zile au fost despre autocunoaștere, conectare cu sine, conștientizare a puterii personale și accesarea unui nivel diferit de înțelegere și percepție.
Reiki este medicina japoneza. Şi mai multe o sa va povestească minunatul om Alex!

Ramona D., Curs Reiki Iași, 2022

Îmi aduc aminte că eram la o zi de naștere a unei fetițe și auzisem de la o prietenă că Alexandru a studiat Reiki și e chiar la gradul de maestru.
Am profitat de această ocazie și i-am pus câteva întrebări legate de această terapie. La acel moment eram inițiată în Reiki Usui gradul 2.
Mi-a spus că ține un curs de Reiki Gendai și am acceptat să merg. Cursul a ținut două zile și informațiile erau foarte multe, interesante, eficiente ( acum pot spune asta).
Nu îmi amintesc câte persoane am fost, dar m-a impresionat atmosfera, energia lui Alexandru și am rămas captivată de modul cum explica fiecare tehnică, cu atâta calm și stare de spirit foarte înaltă.
Ne-a explicat pas cu pas despre ce este vorba la gradul 1, am făcut practică, tehnicile din curs și am discutat despre această terapie.
Am simțit imediat efectul inițierii în palme și continui în prezent să lucrez cu această energie .
A fost o experiență unică pe atunci și recomand tuturor să lucreze cu Alexandru, pentru că are capacitatea de a te transpune într-o stare și o dorință de a lucra cu tine și de a evolua.
Mă bucur că mi-a ieșit în cale și datorită lui pot lucra cu această energie, atât cu mine, cât și cu ceilalți.

Irina O., Curs Reiki Iași, 2017