Acum câțiva ani avem o discuție cu un amic N. și din vorba în vorbă mi-a spus:
„
– Alex încep să am probleme cu ochii..
– Cum așa? Pai nu pari a purta ochelari.
– Pai când lucrez, cu ochiul astă (și-mi indica ochiul cu mana) văd un pic în ceață. Si nici per total nu mai vad la fel de bine.
– Hmm…uite știi ce? Vino la mine la sediu când am pauza de prânz și iți fac un tratament (el nu știa ca e Reiki)
– Bine, hai ca vin. Cât mă costă ?
– Uite îți fac 10 ședințe și mă plătești numai dacă are efect, ce zici?
– Ok!
„

Aranjam noi când să vina la mine. Îi fac Gendai. Vine la prima ședință, vine la a doua dar nu și la treia și nici la următoarele.

M-am gândit că s-a supărat omul pe mine că îi consum timpul cu bazaconii.

Ajung cu o problema de rezolvat la el și când ne vedem îl întreb:

„
– De ce nu ai venit ?
– Unde?
– Cum unde? La mine pentru terapie..
– A! Păi nu mai avea rost?
– Cum adică?
– Păi acum ochiul e mult mai bine!
-…
„

Am rămas mut. Și apoi mi-am adus aminte că de multe ori cei care au parte de terapie Reiki se scoală ca și cum n-au avut nici o problema niciodată și nici terapie nu li s-a făcut.

La început m-a intrigat acest aspect dar acum de obicei zâmbesc pentru l-am întâlnit de atâtea ori incit mi-a devenit familiar.

Mă întreb dacă nu cumva se creează un fel de protecție mentală la acele amintiri pentru a preveni recăderea în boală. Pare a fi un subiect pentru o ramură viitoare a psihologiei și psihoterapiei.

Revenind la amicul meu, a fost bine, i-am recomandat și niște exerciții pentru ochi – dacă lucrurile vor progresa bine pentru el va depinde cât de multa energie va pune în a le face.

Dar pentru acea situație acută Reiki a funcționat.