Acum câteva zile a trebuit să merg cu cineva din familie la dentist și cât așteptam puteam să mă plimb pe hol. Holul se termină într-o ușă care dă spre exterior – este de fapt ieșirea.

Această ieșire dă fix într-una din cele mai aglomerate intersecții din oraș – practic stând acolo ai un post de observație extraordinar.

Știam că mă așteaptă undeva la 30-40 minute de așteptare așa încât m-am sprijinit de marginea ușii care era transparentă și am început să privesc afară.

După câteva minute m-am plictisit și mi-am zis „Hai să ne uităm pe trotuar și să vedem cine arată bine și cine nu”. Când spun arată bine nu mă refer la sex-appeal ci mai mult la starea de vitalitate și vibe-ul persoanei.

Am început să număr pe cei care trec și cei care arată bine. După câteva minute aveam numerele sau mai bine zis procentele: din 10 care au trecut 8 erau grași, se mișcau de parcă aveau dureri, erau cocoșați sau aveau poziții strâmbe, erau abatuți sau aveau privirea pierdută, numai 2 erau mai vioi și mai luminoși și ăia erau 2 puștani – deci aproape nu se pune (ei tragându-și vitalitatea din energia pe care au primit-o la naștere…conform medicinei chinezești).

După ce am avut numerele m-a izbit procentajul….practic nici un adult nu era ok….m-am așezat pe un scaun să procesez. E groaznic!

Bine…aceste abilitati de a simți se acutizează prin practica Reiki dar orice om cu simț de observație și fără telefon :)) poate vedea asta dacă își pune intenția.

Am avut două realizări:

1. Trebuie să faci orice ca să îți menții o stare de bine (exerciții fizice, mers prin natură, meditații, QiGong, Reiki, TaiChi, Yoga, rugăciune, etc).

Este Reiki bun? Este! Dar dacă poți să faci și altceva care ajută FĂ-O! .

2. Am înțeles de ce am evitat câțiva ani să mai instruiesc oameni in Reiki – nu e ușor să devii senzitiv și să îi simți pe alții (inclusiv durerile lor pe care și le ascund de ei înșiși). Pentru mulți e prea mult să „ducă” și am crezut că încetând să îi învăț măcar vor sta liniștiți în deconectarea / „închistarea” lor.

Mulți din cei care încep un training pe Reiki au văzut că la un moment dat sunt puși față în față cu propriile probleme (vezi Reiki și criza de vindecare) (caz des întâlnit și în cazul psihoterapiei).

În acel moment ei decid să meargă fie înainte (cu ajutorul prietenilor, familiei, instructorului, colegilor de practică) sau decid să se oprească sau și mai rău să se întoarcă din drum – mai ales cei care au disonanțe cognitive puternice (vezi Negarea Reiki).

---

Nu am o notă de final pentru că … încă procesez implicațiile micii mele descoperiri 🙂