Una dintre cele mai curioase reacții, și prin extensie comportamente, pe care le observ la cei care vin în contact cu energia (Qi / Ki -ul din Reiki ) este de atracție și apoi de respingere.
Am fost curios să aflu părerea altor practicanți de Reiki astfel încât am făcut un formular cu 4 întrebări .
Apar din când în când persoane care vin foarte impetuos către mine cu mesaje că ”Reiki e o șarlatanie, nu e nimic științific acolo!” sau cu mesaje de genul ”Noi toți suntem energie și cerul e albastru iar pentru asta cauza cutărei boli e faptul ca soarele arde pe cer.”
În fiecare sesiune de cursuri Reiki există cel puțin un student care vrea totul cât mai repede…și pentru mult timp m-am străduit să le înlesnesc
Ultimul percept din Gokai fiind ”Fii bun cu ceilalți” întrebarea pe care mi-o pun este dacă deși intenția mea este bună dar pot produce discomfort în celălalt mai este acțiunea mea una bună?
În perioada 22 – 23 Iulie 2023, la Iași, se va ține Cursul de Gendai Reiki Gradul I
„Hai să ne uităm pe trotuar și să vedem cine arată bine și cine nu”. Când spun arată bine nu mă refer la sex-appeal ci mai mult la starea de vitalitate și vibe-ul persoanei.
Foarte des îmi sunt puse întrebări de genul: „Dacă am făcut înainte Reiki Usui pot face Gendai Reiki ?” „Dacă am făcut recent (sau mai
În perioada 22 – 23 Aprilie 2023, în Iași, se va ține Cursul de Gendai Reiki Gradul I